Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » E ca și cum nici n-ar fi jucat în Liga 1! Ți-l mai amintești pe „Popândău”? FABULOS | Unde a ajuns să dea probe atacantul

E ca și cum nici n-ar fi jucat în Liga 1! Ți-l mai amintești pe „Popândău”? FABULOS | Unde a ajuns să dea probe atacantul

E ca și cum nici n-ar fi jucat în Liga 1! Ți-l mai amintești pe "Popândău"? FABULOS | Unde a ajuns să dea probe atacantul

„E imposibil să nu-l folosești pe Dănciulescu și să joci cu Pape Ndaw, care e mai mult un popândău„, spunea Cornel Dinu la începutul sezonului 2013-2014, deranjat de deciziile luate de tehnicianul de atunci al „câinilor”, Gigi Mulțescu.

Înalt de 1,97 m, senegalezul Ndaw tocmai semnase cu Dinamo după un trial organizat de clubul din Ștefan cel Mare, iar oficialii din Groapă sperau ca atacantul ce nu împlinise încă 20 de ani să aibă un traseu similar cu cel al lui Lacina Traore, pe care CFR-ul îl transformase într-una din cele mai profitabile afaceri din istoria Ligii 1.

Nu a fost să fie, iar experiența lui Pape Ndaw la Dinamo s-a încheiat după doar 4 meciuri în care nu a reușit să marcheze. Acum, la doi ani distanță de la acel moment, până și fanilor dinamoviști le e greu să-și mai amintească ceva despre „uriașul din Senegal”.

4 meciuri a jucat Ndaw pentru Dinamo în Liga 1, fără a marca

În probe la Ajax … Cape Town
Ajuns la 22 de ani, Ndaw e liber de contract și încă își caută un drum în lumea fotbalului iar noul an îl găsește în probe la un club din Africa de Sud. Este vorba de Ajax Cape Town, un satelit al clubului din Amsterdam. Iar atacantul a reușit să se facă remarcat, chiar dacă nu s-a luat o decizie în privința sa.

„Le-a pus mari probleme jucătorilor noștri cu forța lui”, a declarat antrenorul echipei din Cape Town, Roger De Sa, într-o conferință de presă în care a vorbit despre fostul dinamovist.

„Deocamdată e greu de spus dacă va rămâne. A fost la un singur antrenament cu echipa. Încercăm acum să-i prelungim viza și vom vedea după”, a declarat un apropiat al jucătorului pentru KickOff.com.
 

Parteneri
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Mediafax
Sportivul 'Iron Man' din Craiova îl va înfrunta pe Tamaș la Survivor 2026! Se anunță război în toată regula la Antena 1: ei sunt concurenții care se luptă pentru marele premiu
Cancan.ro
Cum a pierdut România Bucureștiul. Cronica unui festival criminal de corupție, incompetență și orgolii, care a dus țara în pragul dezastrului
Adevarul.ro
Clubul trecut prin faliment a ajuns să fie evaluat la "50 de milioane" de euro! Acum cinci ani nu era în Superliga: "În următorii doi ani vrem titlul" | EXCLUSIV
Orangesport
Electrocasnicul care consumă într-un singur minut cât 300 de becuri deschise simultan. Este cea mai mare pagubă la casa omului, dar majoritatea românilor îl au
Ce se întâmplă, doctore?
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Râzi cu lacrimi
O substanță din ciocolată face minuni pentru sănătate
Descopera.ro
E mega-scandal în lumea fotbalului. Ogica îl acuză pe controversatul arbitru Chivulete că i-a 'spart casa': 'Mizerie, mi-ai îmbârligat femeia!'
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Cel mai nou joc din universul Harry Potter este acum disponibil în mod gratuit!
Go4Games
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Promotor.ro